Andrada A., o femeie din Iași, a fost condamnată definitiv după ce a încercat să-și salveze prietenul de închisoare. Acuzația care i-a fost adusă și care i-a adus un dosar penal este că i-a mințit pe magistrați.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au condamnat-o definitiv pe Andrada A. pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și favorizarea făptuitorului. Sentința care i-a fost stabilită pentru că și-a ajutat prietenul este de nouă luni și zece zile cu suspendare. De asemenea, ieșeanca va trebui să facă muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.
„Instanța dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Leţcani ori în cadrul Şcolii Gimnaziale «Isaiia Teodorescu», din Cogeasca, ambele din judeţul Iaşi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă”, au declarat magistrații. (CITEȘTE ȘI: Este obligatoriu până la 11 noiembrie 2022! Trebuie neapărat să ai acest document la tine)
Andrada A. a încercat să-și salveze prietenul care era acuzat de tentativă de omor. Pentru a-l scăpa de închisoare, s-a declarat martor pentru cele întâmplate și a mințit. La aproape doi ani de la eveniment, sentința finală a fost decisă sâmbătă.
„Prin intermediul plângerii penale depuse pe 24 iunie 2020, dar și potrivit dispoziției oferite în calitate de martor pe 27 iulie 2020, în fața judecătorului, în dosarul Tribunalului Iași, inculpata a formulat sesizări neconforme cu realitatea. Inculpata a modificat situația de fapt prin susțineri contrare faptelor petrecute în realitate. Scopul a fost acela de a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a inculpatului T.D., arestat preventiv și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor”, au spus anchetatorii. (CITEȘTE ȘI: Electrocasnicul care consumă în 60 de minute câte 44 de becuri led. Toți românii îl au acasă și îl folosesc în fiecare zi)